Crăciun Fericit!

Un Crăciun luminos, fericit, copiilor celui mai minunat copil al umanității: Mozart!

A sosit noaptea, Mozart…

Actele de divorț

dintre lume și geniu

au fost depuse

în groapa comună a cimitirului

din Viena în ziua de

6 decembrie

1791,

unde, spre

gloria ei,

Lumea

l-a aruncat pe Mozart

sub varul septic

al uitării din urmă.

Și de atunci

scena

se tot repetă.

Între dionisiac

și apolinic,

Flautul

și Recviemul,

ultimul fruct

depus în coșul

culegătorului.

Viața alege

dintotdeauna

parfumul

opusului ei.

Raiul îndoliat

la care bate Mozart

tânăr

ținând în

mâna sa de dantele

tremurânde

ultima Operă.

A sosit noaptea,

Mozart.

Și-a dat sufletul într-o zi de 5 Decembrie, la ora 1 dimineața, vegheat de sora soției lui. Trupul i-a fost spălat de prieteni loiali. Tot ei l-au însoțit când a ieșit pentru ultima dată pe ușa casei sale. Tot prietenii l-au dus în catedrala Sfântul Ștefan, într-o capelă în care avea să aștepte ceremonia religioasă. Înmormântarea fusese plătită de Baronul Van Swieten, care alesese o înmormântare de rangul trei. Soția părăsise casa câteva ore după moartea lui, „din prea multă durere”, și avea să locuiască la prieteni următoarele zile. Nu i-a vegheat trupul în biserică, nu l-a urmat pe ultimul drum. În Viena era iarnă, era frig, aproape era noapte… Doamne, ce noapte cumplită a omenirii!… Cei în viață au abandonat, unul câte unul, convoiul funerar, astfel încât în clipa în care acesta a trecut de Stubenthor și a ajuns la cimitirul St Marx trupul neînsuflețit al lui Mozart nu mai era însoțit decât de vizitiul trăsurii mortuare. În St Marx, până la acea oră înaintată, deja avuseseră loc două înmormântări de rangul trei. Mozart a fost al treilea. Trupul său a fost așezat în groapa comună, deasupra celorlalți, de către ajutorul groparului și vizitiu. Apoi a sosit noaptea.

Mozart a plecat singur. A rămas singur. Soția lui, „preabuna, preaiubita lui soție”, cum o numea  în scrisorile sale, nu i-a căutat mormântul timp de șaptesprezece ani. Deși starea de sănătate i s-a îmbunătățit rapid, odată ce la câteva săptămâni după dispariția lui deja purta corespondență cu câțiva mari editori pentru a-i vinde manuscrisele. Niciodată după moartea lui n-a mai avut nevoie să meargă la cură la Baden, i-a valorificat financiar moștenirea muzicală, s-a recăsătorit, i-a rescris viața împreună cu al doilea soț și i-a supraviețuit celui dintâi aproape cincizeci de ani.

Nimeni dintre cei apropiați, nimeni dintre cei ce i-au cunoscut și iubit muzica și ființa, nimeni nu i-a căutat mormântul, nici a doua zi, nici peste o lună, nici peste un an. Reglementările legale ale timpului indicau așezarea într-o groapă “comună” la tariful ce fusese plătit de Baron, dar nu interziceau ridicarea unei pietre funerare. Nici Constanze Mozart, nici prietenii săi, nici nobilii pe care îi înnobilase cu simțirea și creația lui, nici vienezii obișnuiți care-i fredonau melodiile în cafenele, nimeni nu l-a mai căutat… Nimeni n-a simțit dorința de a-i arăta respect și afecțiune marcând fie și cu o piatră locul în care, deasupra altor trupuri, își găsise odihna îngerul trimis de Dumnezeu pe pământul unor oameni care nu l-au înțeles și nu l-au iubit niciodată cu adevărat…

După zece ani, groapa comună a fost deschisă, osemintele scoase, pentru a face loc altor muritori. Asta a însemnat înmormântarea de rangul trei: o groapă ce a închis mai multe trupuri împreună timp de zece ani, și atât. După zece ani, oseminte la grămadă, pentru a fi așezate unde?… nu vom ști niciodată… O înmormântare de rang superior ar fi însemnat un loc în proprietate, în cimitirul St Marx. Un loc al familiei. Pentru totdeauna. Dar costa mai mult: pentru soția lui, pentru prietenii apropiați, pentru admiratori, pentru Viena! Și nimeni dintre cei ce l-au cunoscut, dintre cei ce i-au fost aproape, dintre cei pe care i-a onorat cu atingerea divină a ființei sale, nimeni n-a considerat că Wolfgang Amadeus Mozart merită o înmormântare de rang superior.

Actele de divorț dintre lume și geniu au fost depuse în groapa comună a cimitirului din Viena în ziua de 6 decembrie 1791, unde, spre gloria ei, Lumea l-a aruncat pe Mozart sub varul septic al uitării din urmă. Și de atunci scena se tot repetă.

A sosit noaptea, Mozart…

Odihnește-te în pace, preaiubit prieten…

Este 5 decembrie. De 219 ani omenirea așteaptă să te întorci. Muzica ta a supraviețuit și va supraviețui. Dar ne e dor de inima ta vie, de sufletul luminat de un sentiment dumnezeiesc al armoniei! Căci ai fost darul Lui, pe care nu l-am iubit destul atunci când El ni te-a luat înapoi…

Tu, Mozart, sfâșietoare lumină a întunericului ce ne înconjoară! În parcul tău cernit frunzele iernii îți șoptesc numele. Este 5 decembrie. O liniște senină care a înnoptat pe cer până când lumea a aflat cu disperare că te-a pierdut pentru totdeauna! Dacă am putea învia prin dragostea noastră ființa ta fragilă, pentru a ne surâde din nou, o, Mozart care dormi regal în sufletul nostru! Dacă ne-ai putea auzi durerea de a te ști chemat pentru totdeauna acolo unde nu te mai ascultă, înfiorați, decât îngerii! O, Mozart, e noapte, deplina noapte înaltă într-o zi de 5 decembrie! Zi în care și tu și noi am murit un pic…

Mozart, Mozart, Mozart, ecou ceresc al fiului omenirii…

Dinu Lipatti: Unvergänglich… Unvergessen…

33 de ani de viață. 16 ani de carieră artistică extraordinară. „Un artist de o spiritualitate divină” (Francisc Poulenc), care „dă impresia că se jenează cu propriul său geniu” (Clara Haskil). Un pianist excepțional, un artist minunat, o sensibilitate rară și prețioasă, o ființă nobilă căreia nu i-a fost dat să-și bucure semenii cu arta sa desăvârșită decât atât de puțin timp…

În ziua de 16 septembrie 1950, suferind de leucemie, foarte slăbit fizic, urcă totuși pe scenă la Besancon, în Franța, în concertul ce avea să fie ultimul din viața sa.

În partea a doua a recitalului dorea să cânte cele 14 Valsuri de Frederic Chopin. N-a mai avut putere. Publicul a rămas în sală neclintit, așteptându-l… și după o lungă pauză Dinu Lipatti a revenit pe scenă, s-a așezat la pian și a interpretat motivul „Jesus bleibt meine Freude” din cantata „Herz und Mund un Tat und Leben” de Johann Sebastian Bach. A fost rugăciunea ce i-a încununat, sfâșietor, ultima apariție în public.

Două luni și jumătate mai târziu, în ziua de 2 decembrie 1950, Dinu Lipatti s-a stins din viață, în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu!”

O interpretare minunată a Concertului 1 în mi minor de Chopin – Zurich 1950

Ultimul concert cu orchestra al lui Dinu Lipatti a avut loc la Festivalul din Lucerna în 23 august 1950, când Herbert Von Karajan l-a acompaniat într-o interpretare tulburătoare a Concertului 21 în Do major de Mozart.

La ultimul său concert, care a avut loc în ziua de 16 septembrie 1950 la Besancon, în Franța, Dinu Lipatti a cântat două Impromptus de Schubert.

Mulțumiri celor ce-l păstrează viu în memoria noastră!

http://dinulipatti.com

http://markainley.com/music/classical/lipatti

http://www.lipatti-haskil-foundation.com

“Dinu Lipatti Society” Facebook page – http://www.facebook.com/pages/Dinu-Lipatti-Society/109363469102346?ref=ts&v=wall

Bella mia fiamma, addio! – 3 noiembrie 1787

În timpul vizitei la Praga din 1787 pentru premiera operei Don Giovanni, Mozart a locuit la Villa Bertramka, proprietatea prietenilor săi muzicieni Frantisek și Josepha Duschek, și acolo a compus frumoasa arie de concert „Bella mia fiamma, addio!” Datată 3 noiembrie 1787, aria a fost dedicată prietenei sale Josepha Duschek, iar povestea acestei arii este mai puțin obișnuită.

Circumstanțele în care a fost scrisă aria “Bella mia fiamma… Resta, oh cara!” (K 528) sunt cele ale unui Mozart relaxat și bucuros în urma succesului extraordinar al premierei operei Don Giovanni la Praga, în 29 Octombrie 1787. Wolfgang era oaspetele frumoasei case de lângă Praga a compozitorului și pianistului Frantisek Duschek și a soției lui, soprana Josepha Duschek, pentru care Mozart compusese, cu zece ani în urmă, aria de concert „Ah, lo previdi” (K 272).

O poveste relatată de fiul lui Mozart spune că Josepha l-a încuiat pe tatăl acestuia într-un pavilion din grădină, refuzând să-l elibereze până când nu avea să-i compună o arie. La rândul său, Mozart a refuzat să-i dea partitura până ce Josepha avea să accepte să cânte aria la prima vista, o exigență descurajatoare având în vedere complexitatea armonică și melodică a compoziției, precum și stările sufletești inspirate de ea atât în recitativ cât și în arie. În cartea sa despre Mozart, Alfred Einstein se exprimă fără echivoc: „Mozart a folosit mijloace excepționale pentru a exprima o situație excepțională”.

Josepha era soția pianistului praghez Franz Duschek, fiind ea însăși o cântăreață desăvârșită și o pianistă excepțională. Potrivit lui Hermann Abert, Josepha era apreciată pentru vocea ei frumoasă, cu timbru bogat, și de asemenea pentru aptitudinile sale interpretative, impresionante în mod deosebit în recitative. Josepha învingea cu ușurință dificultățile tehnice, se putea mândri cu o abilitate deosebită de a folosi portamento-ul și era pe deplin capabilă să împletească puterea și ardoarea cu emoția și farmecul, astfel încât în 1782 era descrisă deja drept “Gabrieli a Bohemiei”.

Dar nu toată lumea era de acord cu aceasta – un mare muzician pe nume Leopold Mozart declarase că-i displăceau exuberanțele ei interpretative. Câțiva ani mai târziu Christian Korner avea să-i găsească exprimările scenice “prea caricaturale”, fără grație și farmec. Schiller s-a exprimat într-un mod asemănător când a vizitat Weimar în 1788, găsind-o “foarte îndrăzneață”, “pentru a nu spune lipsită de bună cuviință”. Dar în 1796 Ludwig van Beethoven a compus aria de concert “Ah, perfido!” , în Praga, pentru această cântăreață talentată, aflându-se sub puternica impresie a muzicalității sale. Și chiar și în 1808 Reichard încă îi lăuda “entuziasmul arzător pentru toate lucrurile frumoase”, ceea ce ar putea foarte bine să însemne că toți criticii săi fuseseră luați prin surprindere de o femeie ce nu se potrivea cu imaginea feminină “standard” a acelui timp, o femeie dăruită cu calități muzicale excepționale dar care  era prea temperamentală pentru gustul convențional al vremii.

Și totuși exista un muzician minunat care părea să fie atras în mod special de aceste calități, astfel încât în toamna anului 1787 îl găsim pe Wolfgang Mozart instalat confortabil la Villa Bertramka, lucrând la încheierea operei Don Giovanni și bucurându-se deplin de compania prietenilor săi Frantisek și Josepha.

Se spune că aria “Bella mia fiamma, addio!” a fost compusă în cel mai neobișnuit și amuzant mod, și relatarea pare a fi venit de la nimeni altcineva decât fiul lui Mozart, Karl Thomas. Iată povestea pe care Berliner Music-Zeitung Echo a publicat-o în 1856:

“Bertramka e cunoscută drept vila în care Mozart era bucuros să stea de câte ori vizita Praga, împreună cu prietenii săi muzicieni Duschek, și unde a compus o parte din Don Giovanni. Pe culmea unui deal din apropierea casei se află un pavilion în care, într-o zi, Frau Duschek l-a făcut prizonier pe marele Mozart, după ce-i pusese la dispoziție cerneală, pană și hârtie, și i-a spus că nu-și va recăpăta libertatea până nu va scrie o arie pe care i-o promisese, pe cuvintele “bella mia fiamma, addio”. Mozart s-a supus rugăminții, dar ca să-și ia revanșa pentru festa jucată de Frau Duschek, a inclus în arie câteva pasaje cu grad înalt de dificultate și și-a avertizat prietena că va distruge aria imediat dacă ea nu va reuși să o cânte la prima vedere fără greșală”.

Bernard Wilson, comentând pe marginea acestui episod, adaugă: “Pare să existe o corespondență a acestei povești în aria însăși. Cuvintele Quest’ affano, questo passo è terribile per me sunt așezate muzical într-o uluitoare harababură de secvențe cromatice calculate cu îndemânare pentru a testa simțul intonației și puterea interpretativă a cântărețului. Se pare că Mme. Duschek a supraviețuit acelei încercări teribile, având în vedere că dedicația scrisă de mâna lui Mozart poartă numele ei!”

În 1789 Josepha Duschek a cântat lucrarea, împreună cu alte arii, în concerte susținute de Mozart la Dresda și Leipzig, pe parcursul turneului german al acelui an. Mai mulți cercetători, între care Maynard Solomon și Alfred Einstein, au sugerat că Mozart și Josepha ar fi avut și o relație romantică, nu doar muzicală. Cum era de așteptat, această alegație a fost dezaprobată de alți cercetători, pe simplul motiv că “informația disponibilă nu oferă dovezile necesare pentru ca astfel de aserțiuni să devină certitudini”. Același motiv a fost invocat și în ce privește relația dintre Wolfgang Mozart și Anna (Nancy) Storace, renumita prima donna a Operei Vieneze în anii cei mai frumoși ai lui Mozart la Viena. Deși există chiar mai multe dovezi privind legătura emoțională dintre Mozart și Nancy (cântăreața și scriitoarea Lynette K. Erwin reușește să le îmbine într-un mod uimitor în cartea sa “So Faithful a Heart: The Love Story of Nancy Storace and Wolfgang Mozart”) decât privind posibila relație dintre Mozart și Josepha, “informația disponibilă nu oferă dovezile necesare pentru ca astfel de aserțiuni să devină certitudini”. “Informația disponibilă” este ceea ce a reușit să scape procesului de “curățare” a biografiei lui Mozart de către soția lui, Constanze, și cel de-al doilea soț al acesteia, Georg Nissen. Dar chiar dacă nu există alte informații, ascultând “Bella mia fiamma, addio!” și “Ch’io mi scordi di te?… ” nu poți decât să simți diferența dintre aceste arii și altele scrise de Mozart “la comandă” pentru diferite ocazii. Așa cum spune Hermann Abert despre “Ah, lo previdi”: “spiritul ariei e o dovadă elocventă a efectului profund pe care această femeie bună și frumoasă l-a avut asupra inimii sensibile a lui Mozart”.

“Bella mia fiamma, addio!”…  compusă pentru Josepha Duschek, “Ch’io mi scordi di te?… Non temer, amato bene!”… scrisă pentru prietena sa de suflet Nancy Storace. Amândouă au fost muziciene extraordinare, amândouă au avut voci minunate, amândouă au fost înaintea timpului lor și nu le-a fost teamă să exprime acest lucru. Și oricât de puțină informație am avea, a ajuns până la noi destul pentru a ști că Wolfgang a fost mereu impresionat de artiste care erau în același timp talentate și îndrăznețe. Aceste femei scoteau pe deplin  la iveală partea galantă a caracterului său, și muzica pe care le-a dedicat-o reflectă implicarea lui afectivă.

Atât de mulți ani după acea zi ne putem imagina, cu duioșie, cum va fi arătat momentul în care Josepha Duschek l-a condus pe Mozart în plimbare, poate chiar prin această parte a grădinii:

apoi l-a încuiat pe marele Wolfgang în pavilion, cu tot ce avea nevoie pentru a scrie aria pe care i-o promisese! Ceea ce el a și făcut – dar nu fără a-și lua revanșa! Una cu adevărat neobișnuită 🙂

Aria a fost compusă pe textul lui D.M. Sarcone, Cerere placata, inspirat de mitul Proserpinei și al mamei acesteia, Ceres.

Bella mia fiamma, addio! Non piacque

al cielo di renderci felici.

Ecco reciso, prima d’esser compito,

quel purissimo nodo, che strinsero

fra lor gli animi nostri con il solo voler.

Vivi! Cedi al destin, cedi al dovere!

Dalla giurata fede la mia morte t’assolve;

a più degno consorte…oh pene!

Unita vivi più lieta e più felice vita.

Ricordati di me; ma non mai turbi

d’un infelice sposo la rara rimembranza

il tuo riposo.

My dearest love farewell! It did not

please heaven to make us happy.

Lo, severed before yet completed

is that holy knot that bound our

spirits together in a single will.

Live! Yield to fate, yield to duty!

My death will absolve you from

the faith you pledged—oh grief!

Live a happier and more carefree life.

Remember me, but never let the

occasional memory of an unfortunate

betrothed disturb your peace.



Eternitate fericită muzicii Sfântului Wolfgang!

În 31 Octombrie Bisericile Creștine îl celebrează pe Sfântul Wolfgang, unul dintre marii sfinți germani ai secolului al zecelea. În timpul vieții sale Sfântul Wolfgang a fost reformator al Bisericii, dascăl, preot, pustnic, misionar și episcop. A săvârșit miracole, vindecând oamenilor trupul dar mai ales sufletul. Locul în care s-a retras pentru a trăi în asceză se află pe malul unui lac ce astăzi îi poartă numele: WolfgangSee.

Timp de 35 de ani Wolfgang Mozart și-a sărbătorit ziua de nume în 31 octombrie!

Duminică, 31 Octombrie 1762, la vârsta de 6 ani, Wolfgang a primit de la tatăl său, Leopold, o carte conținând mai multe partituri, ca dar pentru ziua lui de nume.

Vineri, 31 Octombrie 1777, Wolfgang se afla la Mannheim, împreună cu Kapelmaistrul Christian Cannabich, violonistul Curții Johann Georg Danner și cântărețul Anton Raaff. În seara zilei lui de nume Wolfgang avea să asiste la repetiția oratoriului Messiah de Haendel.

Sâmbătă, 31 Octombrie 1778, avea loc cel de-al treilea concert susținut de Mozart la Strasbourg.

Wolfgang sosise în oraș pe 10 octombrie, călătorind dinspre Paris spre casă. În Strasbourg a descoperit un minunat oraș iluminist în care muzica, pictura, artele frumoase erau la ele acasă.  Pe 17 octombrie Mozart a oferit un recital de pian la Poêle du Miroir, în camera numită astăzi Sala Mozart. Pe 24 și 31 octombrie Mozart a cântat într-un mare concert cu orchestra, la Comedia Franceză (clădire ce avea să fie distrusă într-un incendiu în anul 1800).

Miercuri, 31 Octombrie 1781, Mozart se afla în Viena.

Și-a petrecut ziua de nume la Baroana Martha Elisabeth von Waldstätten, o generoasă patroană și susținătoare a sa, precum și o apropiată prietenă. Mozart a ajuns la reședința Baroanei la ora 12 pentru a lua prânzul, au petrecut după amiaza împreună iar seara, sub ferestrele sale, Mozart a putut asculta Serenada K 375, surpriza oferită de Baronesa Waldstätten în onoarea zilei de nume a lui Mozart.

Duminică, 31 Octombrie 1784, în Viena, elevii lui Mozart i-au sărbătorit ziua de nume cântând într-un concert în onoarea sa, la el acasă, în apartamentul pe care-l locuia în Camesina Haus, nu departe de Stephansdom.

Baronul von Bagge din Paris, care locuia pe atunci în Viena, s-a alăturat distracției și a cântat un concert de vioară. În acele timpuri (spre deosebire de ale noastre) contesele, baronii, ducesele, împărații cântau la unul sau mai multe instrumente muzicale, iar muzica era mereu prezentă în viața lor.

Acolo unde este, azi, de ziua numelui său, nu-i putem oferi lui Wolfgang Mozart decât recunoștința și afecțiunea noastră! Acolo unde este știe deja că muzica Sa l-a ridicat la dreapta Sfinților!

Sfântului Wolfgang al Muzicii, un sfios omagiu, eterna noastră gratitudine și dragoste! Și un gând muzical de ziua numelui său: minunatul Andante al Concertului 21!

Astăzi, 29 octombrie 1787

Cu 223 de ani în urmă, în ziua de 29 octombrie 1787, Mozart făcea ultimele pregătiri pentru premiera pragheză a operei Don Giovanni. Praga, orașul său de suflet, îi făcuse o primire entuziastă marelui compozitor, acesta nepregetând să-i  întoarcă afecțiunea.  “Meine Prager verstehen mich” – „Praghezii mei mă înțeleg” – astfel a definit Mozart relația sa cu locuitorii orașului bohemian. Premiera operei Le Nozze di Figaro din ianuarie 1787 fusese un triumf: săptămâni la rând praghezii aveau să fluiere și să cânte, pe străzi și în cafenele, minunatele melodii ale lui „Figaro”. În urma acestui succes, Mozart a primit comanda unei lucrări: directorul Pasquale Bondini i-a cerut să scrie o nouă operă ce avea să fie cântată în premieră la Praga. Mozart a acceptat și la sfârșitul lunii septembrie 1787 s-a întors la Praga cu Don Giovanni, la care a continuat să lucreze până în ziua premierei. În această vizită Mozart a locuit atât în oraș, la hanul “Zu den drei goldenen Löwen” (“La cei trei lei de aur”), cât și la Villa Bertramka, proprietatea familiei Josefa si František Dušek. Aici a găsit Mozart oaza de liniște în care avea să încheie Don Giovanni.

Premiera operei a avut loc în splendidul teatru Estates, ce purta pe atunci numele Teatrul Național Nostitz , în onoarea aristocratului Antonion Nostitz Rieneck, din a cărui viziune iluministă și cu al cărui suport financiar fusese construit. Prague Estates Theatre este unul dintre puținele teatre din Europa ce au fost păstrate aproape neatinse până în ziua de azi –  semn al respectului și prețuirii cehilor pentru istoria și cultura lor!

Este un sentiment miraculos să pășești în acest teatru și să înțelegi că te afli în același loc în care Wolfgang Mozart și-a dirijat capodoperele! Cu 223 de ani în urmă, aceste loji fremătau în așteptarea clipei în care compozitorul avea să apară în fața publicului, apoi, după o grațioasă plecăciune, să se întoarcă spre orchestră și să dea semnalul începutului operei despre care marele compozitor francez Charles Gounod avea să spună: “Este o capodoperă nemuritoare, de neegalat, apogeul dramei lirice. Partitura lui Don Giovanni mi-a influențat ca o revelație întreaga viață; a fost și rămâne pentru mine o încarnare a infailibilității dramatice și muzicale. O văd ca o lucrare fără cusur, de o perfecțiune neîncetată”!

Cu 223 de ani în urmă, în acest moment, praghezii lui Mozart coborau din trăsuri în fața teatrului, întâi domnii, îmbrăcați în splendide costume brodate din catifea din care se iveau dantelele albe ale cămășilor, apoi doamnele, înveșmântate în mantii elegante din brocart, de sub care foșneau somptuoase rochii din satin și tafta, împodobite cu mătase și perle. Stucaturile aurite ale lojilor sclipeau în lumina sutelor de lumânări iar vocile spectatorilor umpleau teatrul cu un murmur ce avea să se topească în aplauzele vii cu care minunatul compozitor a fost întâmpinat în clipa în care și-a făcut apariția în sală.

“Provinzial Nachrichten” din Viena a scris, după această seară minunată: “Herr Mozart a dirijat el însuși și a fost primit cu bucurie și ovații de către o audiență numeroasă”. Iar “Prager Oberamtszeitung” a publicat o cronică în 3 noiembrie 1787: “Luni, 29 octombrie, Societatea Italiană de Operă a prezentat opera așteptată cu nerăbdare a compozitorului Mozart, Don Giovanni. Cunoscători și muzicieni împreună spun că Praga nu a mai auzit niciodată așa ceva. Herr Mozart însuși a dirijat, și când a apărut în fața orchestrei a fost întâmpinat cu ovații entuziaste; acest lucru s-a întâmplat și când a părăsit fosa orchestrei. În ce privește opera, este extrem de dificil de interpretat, și cu atât mai mult toată lumea admiră execuția bună după o perioadă atât de scurtă de repetiții. Totul, teatru și orchestră, au oferit ce au avut mai bun pentru a-l răsplăti și mulțumi pe Mozart cu un spectacol bun. Cheltuieli mari au implicat câteva coruri și decorurile, acestea din urmă splendid realizate de Herr Guardasoni. Numărul extraordinar de mare de spectatori este dovada recunoașterii unanime a valorii compozitorului și a reușitei operei.”

Au trecut 223 de ani de la acea clipă de aur a Muzicii și Don Giovanni a rămas una dintre marile compoziții ale creației universale. Miraculoasa muzică a lui Wolfgang Mozart, Cel iubit de Dumnezeu, vorbește sufletului nostru la fel de emoționant, la fel de puternic azi, ca și atunci!

Cuvintele sunt de prisos, să ascultăm!

Secvențele muzicale din filmul Amadeus au fost turnate în Teatrul Estates din Praga.

Cu 223 de ani în urmă, în acest loc, în acest moment, Mozart își dirija opera!

Distribuția Premierei operei Don Giovanni, Praga, 23 octombrie 1787

Il Dissoluto Punito ossia il Don Giovanni

Dramma giocoso in due atti

Libretto: Lorenzo da Ponte

Dirijor: Wolfgang Amadeus Mozart

Don Giovanni: Luigi Bassi

Leporello: Felice Ponziani

Il Commendatore: Giuseppe Lolli

Donna Anna: Teresa Saporiti

Don Ottavio: Antonio Baglioni

Donna Elvira: Katherina Micelli

Masetto: Giuseppe Lolli

Zerlina: Caterina Bondini

 

NOIEMBRIE 2010 – ESTATES THEATRE OF PRAGUE – PROGRAMUL SPECTACOLELOR

Andre Tubeuf – Mozart: Chemins et chants

Minunata carte a lui Andre Tubeuf încearcă să exprime inexprimabilul, să dea viață și sens miracolului mozartian. Pășind pe drumurile lui Mozart, Andre Tubeuf reușește acest lucru, într-un stil unic. Iar scrisul lui, urmând calea modelului său muzical, se metamorfozează în cânt pentru a ne face să-l iubim pe Mozart încă și mai mult. Nu e de mirare, deci, că marii cântărețe Elisabeth Schwarzkopf, „care ne învață să-l ascultăm pe Mozart, deoarece cântându-l ea îl ascultă”, îi este dedicată cartea „Chemins et chants”. Asemenea tuturor volumelor din colecția „Classica”, și volumul Mozart este îmbogățit de o bibliografie, de o discografie comentată de autor, de un index precum și de un ghid al marilor opere ale lui Mozart.

Andre Tubeuf este unul din marii cercetători ai fenomenului muzical: cum ar fi putut să nu scrie despre Mozart? Exercițiu dificil, periculos. Autorul ridică mănușa. În cuvinte meșteșugite, urmând firul unei gândiri profunde, el se apropie de un mister și-l dezvăluie limpede, accesibil, fratern. Ascultăm din nou Mozart și descoperim, dintr-o dată, că stelele sunt mai aproape.

„Ce livre tente d’exprimer l’inexplicable, de donner vie et sens au miracle mozartien. Suivant pas à pas les chemins empruntés par Mozart, André Tubeuf y parvient, dans un style unique. Et cette écriture, fidèle en cela à son modèle musical, se fait chant pour mieux nous faire aimer Mozart. On ne s’étonnera pas que la grande cantatrice Elisabeth Schwarzkopf ” qui nous apprend à entendre Mozart, parce qu’en le chantant, elle l’écoute „, soit la dédicataire de ces Chemins et chants. Comme tous les volumes de la collection Classica, ce Mozart est enrichi d’une bibliographie, d’une discographie commentée par l’auteur, et d’un index, ainsi que d’un guide des grands opéras de Mozart.

André Tubeuf est l’un des plus grands analystes du phénomène musical: comment ne pouvait-il pas traiter de Mozart ? Exercice difficile, périlleux. L’auteur relève le défi. Dans une langue ouvragée, selon une pensée soutenue, il approche d’un mystère, et le rend clair, accessible, fraternel. On réécoute Mozart, et l’on se surprend à trouver, soudain, que les étoiles sont plus proches.”

(Amazon.fr – Andre Tubeuf – Mozart: Chemins et chants – Editeur: Actes Sud, Collection Classica)

Mozart: Chemins et chants este o carte de excepție, scrisă de un mare muzicolog și om de spirit, ale cărui cuvinte alese ne apropie, cu emoție și duioșie, de ființa minunată ce a fost Wolfgang Amadeus Mozart. Cartea poate fi comandată prin amazon.co.uk.